Sa ma las acum nu pot

Sa ma las acum nu mia pot,
Poezia pentru mine e ca un antidot,
Ma face sa uit si sa scap de tot,
Sa renunt la ea nu vreu si nu pot.

Vreu sa scriu tot ce traiesc si iubesc,
Ca poate maine nu ma mai trezesc,
Vreu sa scriu tot ce imi trece prin cap,
Sa stie lumea ca sunt inger si drac.

Sunt un vambir insetat de iubire,
Cautand in ochii altora nestinsa fericire,
Iubind si dand speranta zilei de maine,
Sper ca din tot ce fac sa mananc o paine.

Imi place sa compun si o pot face oricand,
Din mintea mea sa zboare un napraznic gand,
Ca vantul rece ce iti da reci frisoane,
Sa sti ca mintea mea niciodata nu doarme.

Sunt poetul nascut si crescut in intuneric,
Gandul meu umbla besmetic intr-un univers frenetic,
Cu mintea curata,inima alba si sufletul pur,
Pentru mine nu e un pacat ca mai injur.

Defapt in jur vad doar minti incueate,
In intuneric lasate si pline de praf uitate,
Cei ce nici macat nu vor sa gandeasca
Ar trebui profunt Dumnului Sa-i plateasca.

Nu vreu sa invat ce imi dau sub nas altii,
Eu vreu sa invat ce ma intereseaza si ce spun fratii,
Normal nu de sange si cei de strada,
Cei ce nu au uitat ca am mancat o paine in brigada.

Pentru ei scriu rime si compun acum,
Pentru ca e greu sa pleci pe un alt drum,
E greu sa te rupi asa de absolut tot,
Nu numai pentru mine,dar si pentru ei e un antidot.

Dau antidot sufletului pentru ca inca pot,
Nu vreu trecutul pur si simplu sa il ingrop,
Nu vreu ca eu si fratii mei sa cadem din picioare,
Nu vreu sa priveasca in spate cu intristare.