Eu vesnic traiesc in acest univer,
Lasandu-mi sufletul intr-un vers,
Poate ne-nteles,dar poate atmirat...
Si e doar unei persoane destinat.
Cum imi spunea ea,esti un scriitor,
Pentru asta ai multumesc si dupa ce mor,
Ai multumesc ca mi-a dat sansa sa zambesc,
Ai multumesc ca mereu prin amintirea ei o sa traiesc.
Iubesc,traiesc,rezist si mor,
Dar o sa-mi amintesc de sus cum stateam pe covor...
Si ma gandeam la frumoasa mea cu parul de foc,
Care in sufletul meu si-a gasit un loc.
Acum iti spun ca un poet niciodata nu moare,
Doar are o alta infatisare,
O alta candoare,o alta onoare,o alta viata,
Dar mereu are aceasi speranta.
"resemneaza-te, asta iti e soarta, sa scrii poeme pe cale de disparitie"
RăspundețiȘtergere